Reprezentare Studențească

ASLS este asociația reprezentativă a studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Ce înseamnă asta?

Reprezentarea studenților este înainte de toate un scop. Fiind o asociație studențească reprezentativă , ASLS își asumă reprezentarea studenților acestei facultăți, a drepturilor și a nevoilor acestora.

Pentru că reprezentarea studențească este una dintre cele mai mari provocări pe care le poate întâlni oricine, este important să existe o comunicare de ambele părți, atât din partea reprezentanților către studenți, cât și din partea studenților către studenții reprezentanți.

Munca de reprezentare nu se oprește niciodată atunci când se încheie o ședință sau ieșim din clădirea facultății. Reprezentarea studențească este o activitate permanentă pe care ne-o asumăm responsabil. Cel mai important în acest proces este să vă cunoaștem și să ne identificăm în ceea ce înseamnă scopuri, idealuri, valori. Pentru acestea, derulăm proiecte prin care să vă prezentăm scopul și valorile noastre și prin care să vă cunoaștem cât mai bine (EADS, Suete cu consilierii), dar avem și un program de audiență pentru a ne putea consulta cu voi, pentru ca voi să puteți ajunge cât mai ușor la noi. Acesta poate fi consultat aici.

Prin reprezentarea studențească încercăm să creem un colectiv, o idee de unitate, arătând că împreună putem aduce o schimbare în bine în viața studențească.

Share This