Zilele Porților Deschise 2019

Zilele Porților Deschise 2019

Încă nu te-ai decis la ce facultate să mergi, iar sfârșitul liceului se apropie? Ești pasionat de limbile străine și de cultura acestora? ASLS vine în întâmpinarea viitorilor studenți ai Facultății de Limbi și Literaturi Străine cu un eveniment ce îi va convinge că se află în locul potrivit!

În perioada 13-17 mai se va desfășura proiectul „Zilele Porților Deschise”, destinat celor ce vor să afle cum își desfășoară activitatea studenții de la Limbi Străine. Curioșii pot participa la cursurile și seminariile ce se vor ține în ambele sedii ale facultății, atât cel din Strada Pitar Moș, nr. 7-13, cât și Edgar Quinet, nr. 5-7. De asemenea, cei care se pregătesc să devină studenți ai facultății, pot cere mai multe informații despre admitere și programele de studiu, la infodesk-ul deschis în intervalul orar 10:00-16:00, unde vor fi așteptați de voluntarii ASLS.

Așadar, cei ce doresc să pășească pentru câteva ore în universul multicultural al limbilor străine sunt așteptați să intre pe porțile larg deschise ale facultății!

Seara Culturală Iberică

Seara Culturală Iberică

Renumiți mai întâi pentru dorința de a descoperi tărâmuri noi, mai apoi pentru sângele latino cu care dansează pasional în timpul fiestelor, locuitorii Spaniei și ai Portugaliei au uimit întotdeauna prin energia pe care o transmit pe tărâmul însorit al Peninsulei Iberice.

În cinstea acestei culturi renumite și a tradițiilor acesteia, Asociația Studenților la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine organizează  Seara Culturală Iberică, în cadrul căreia se vor desfășura activități ce îi va purta pe oaspeți pe întreg cuprinsul celor două țări. Astfel, vor avea ocazia să se delecteze cu preparate specifice bucătăriei spaniole și portugheze, unde sperăm că minunatele Paella și Pasteis de Nata nu se vor termina prea repede. Ca la orice petrecere, piñata va fi nelipsită, iar ritmurile muzicii latino vor completa atmosfera. Cadrul acesta va fi conturat de activități și workshopuri, prin intermediul cărora participanții vor învăța multe lucruri noi despre aceste două țări unice.

Pentru o incursiune în inima a două culturi, admiratorii acestora sunt invitați să ia parte la acest eveniment, să simtă pentru câteva ore ritmul intens de flamenco și să pătrundă în adânca istorie a acestor țări. Așadar, sunteți așteptați vineri, 17 mai, la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din Strada Pitar Moș, numărul 7-13, începând cu ora 17:00, să participați alături de Asociația Studenților la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine la călătoria inedită pe străvechile meleaguri iberice!

Career Fest 2019 by ASLS

Career Fest 2019 by ASLS

Pentru că utilizarea calităților dobândite pe parcursul facultății și stabilitatea profesională reprezintă punctele cheie în planurile de viitor ale fiecăruia, ASLS vine cu un proiect menit să ușureze luarea acestor decizii importante.

Career Fest este un târg de joburi unde vorbitorii de limbi străine vor putea afla informații, pune întrebări și clarifica diverse nelămuriri cu privire la ofertele de pe piața muncii direct de la sursă. 

Companiile participante își vor prezenta cerințele și ofertele în perioada 20-21 martie, între orele 10:00-16:00, iar standurile acestora vor fi amplasate în Holul de Marmură al Facultății de Litere, strada Edgar Quinet, nr. 5-7. Career Fest este un proiect orientat către studenți, absolvenți sau persoane care își doresc o carieră în domeniul limbilor străine, așa că oricine se regăsește pe această listă este invitat.

Vă așteptăm!

 

Regulament Concurs – Balul Bobocilor 2018

Regulament Concurs – Balul Bobocilor 2018

La început de an universitar, ASLS și ASF te invită la cel mai așteptat eveniment al anului, Balul Bobocilor 2018 FLLS & Facultatea de Fizică. Concursul „Balul Bobocilor 2018” vrea ca tu să vii însoțit de o persoană cu care te vei distra toată noaptea în club BOA, pe 15 noiembrie. Concursul se desfășoară în perioada 05.11.2018 – 08.11.2018, ora 23:59 și constă în oferirea a patru invitații la Balul Bobocilor 2018 FLLS&Facultatea de Fizică, două pentru un câștigător de la FLLS și două pentru un câștigător de la Facultatea de Fizică.  Câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți, dintre participanții înscriși în concurs. Are drept de participare orice persoană fizică cu domiciliul sau reședința în România.

Care sunt condițiile de participare la concurs?

  1. Să deții un cont de Facebook cu date reale pentru a fi la curent cu condițiile concursului postate pe pagina de Facebook ASLS, pe pagina Asociația Studenților Fizicieni și pe pagina de event Balul Bobocilor 2018 FLLS & Facultatea de Fizică;
  2. Să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți anterior datei de înscriere;
  3. Să dai LIKE paginilor ASLS și ASF;
  4. Să distribui pagina evenimentului Balul Bobocilor 2018 FLLS & Facultatea de Fizică pe pagina personală;
  5. Să lași un comentariu la postarea dedicată concursului, numind un prieten cu care ai vrea să mergi la Balul Bobocilor 2018.

Ce câștigi?

ASLS&ASF oferă patru invitații la Balul Bobocilor 2018, două pentru un student de la FLLS și două pentru un student de la Facultatea de Fizică, celor care vor fi aleși aleatoriu dintre cei înscriși în concurs, prin tragere la sorți, cu ajutorul platformei random.org, cu condiția respectării regulamentului concursului.

Când afli dacă ai câștigat?

Câștigătorul va fi anunțat pe data de 09.11.2018 pe pagina eventului . De asemenea, acesta va primi, într-un mesaj privat, informațiile necesare pentru a intra în posesia premiului.

Limitări

Nerespectarea prezentului regulament, utilizarea unui limbaj neadecvat în comunicarea despre acest concurs sau orice încercare de fraudare, duce la eliminarea imediată din concurs a aplicantei/aplicantului.

ASLS își rezervă dreptul de a modifica regulile de concurs sau de a anula desfășurarea concursului în orice moment. ASLS are dreptul de a investiga orice suspiciuni de înșelăciune sau fraudă în legătură cu înscrierea și participarea la concurs înainte de a desemna un câștigător.

Un participant se poate înscrie la eveniment o singură dată și de pe un singur cont de Facebook.

Organizatorul se obligă să facă publice pe contul de Facebook  numele de utilizator ale câștigătorilor și câștigurile acordate. În situația în care câștigătorii refuză să accepte premiul câștigat, respectivul premiu nu va fi înlocuit cu un alt premiu sau beneficiu și nici nu se va acorda contravaloarea premiului în bani, rămânând în posesia Organizatorului.

Prin participarea la prezenta loterie publicitară, toți participanții sunt de acord ca numele lor de utilizator să fie stocate și procesate în scopul desemnării câștigătorilor. Prin acceptarea premiului, participanții câștigători sunt de acord să își dezvăluie suplimentar datele de identificare necesare în scopul livrării premiului (nume, prenume, adresa de livrare, număr de telefon, adresa de e-mail).

Prin participarea la loteria publicitară, participanții sunt de acord ca, în situația în care vor fi desemnați câștigători, numele lor de utilizator să poată fi făcut public cu ocazia anunțării câștigătorilor.

Seara Culturală Americană 2018

ASLS organizează Seara Culturală Americană, în data de 9 noiembrie, între orele 17:00 și 22:00, în sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, din strada Pitar Moș, nr. 7-13.

Evenimentul este menit să readucă în vizorul publicului diversitatea culturală a Lumii Noi și să evidențieze influențele pozitive, de la începuturi până în contemporaneitate.

În cadrul Serii Culturale Americane, vor avea loc proiecții de film, piese de teatru, workshopuri și acțivități interactive, acestea din urmă fiind organizate pentru a spori socializarea participanților.

Sunteți așteptați cu nerăbdare să descoperiți Vestul, dincolo de granițele ecranelor.